Este al treilea an în care atenția noastră se îndreaptă către femeile-victime ale violenței în familie. Violența domestică este o cauză la care ne raliem instantaneu pentru că, din păcate, prevenția, legea și serviciile speciale în slujba victimelor nu fac față acestui fenomen.
Faptul că acest proiect ajunge la a 3-a ediție nu ne arată decât că situația cazurilor de violență domestică este, încă, una tragică. De fapt, doar gândește-te că în Europa, între 12% și 15% dintre femei sunt zilnic victime ale violenței domestice. Zilnic! Asta înseamnă că acum, în timp ce citești asta, există femei care sunt agresate de către partenerii lor.
Toate datele pe acest subiect sunt greu de scris, greu de citit și greu de imaginat, dar sunt reale și asta doar urgentează găsirea unei soluții.
În primele 6 luni ale anului 2022, Poliția Română a transmis că 18.507 femei au fost victimele unor acte de violență, dintre care 18 cazuri de omor, 13 tentative de omor și 12.801 acte de vătămare corporală*.
Abuzul este o problemă omniprezentă și devastatoare, iar supraviețuitoarele se confruntă adesea cu traume fizice, emoționale și psihologice semnificative care pot dura mult timp. În afară de asta, centrele unde femeile ajung și se pot adăposti împreună cu copiii lor nu reușesc să acopere în întregime nevoile acestora.
Ce ne dorim? Să le susținem cu produse necesare consumabile care să le acopere nevoile pentru un an de zile. Femeile au nevoie de șampon, absorbante, gel de duș, deodorant, periuțe și paste de dinți, săpun și prosoape.
Cum ne poți ajuta? Cu o donație în bani, de orice sumă, în contul acestui proiect.
Aceste kit-uri pot oferi supraviețuitoarelor un sentiment de confort, sprijin și speranță într-o perioadă incredibil de dificilă. Pentru asta luptăm noi, la Asociația pastel. Și sperăm ca tu să fii în asentimentul nostru și să le sprijini pe victimele violenței domestice cu o donație.
Donează
Îți mulțumim!
Asociația pastel crede în puterea faptelor bune făcute cu recurență, lună de lună. Dacă misiunea noastră ți se potrivește și vrei să-ți lași amprenta asupra lumii, sprijină-ne cu o donație în contul acestui proiect și răspândește vestea către prietenii și colegii tăi. Hai să nu lăsăm nicio lună să treacă fără o faptă bună!
*Conform bazei cu datele înregistrate de Poliția Română, preluată de rețeaua de ONG-uri Violența împotriva femeilor (VIF)