fbpx

Pentru tinerii din „Liceul Agricol Gheorghe Ionescu-Sisești”, agricultura este o șansă către o carieră promițătoare doar dacă le oferim susținerea de care au nevoie.

 

PROBLEMA: Conform unei centralizări efectuate recent de doamna director, 76,24% dintre elevii liceului provin din medii defavorizate. Cea mai bună opțiune pentru viitorul lor este la Liceul Agricol Gheorghe Ionescu, de altfel, singurul Liceu Tehnologic din Județul Prahova. Este șansa care îi va ajuta în formarea unei cariere în domeniul agricol. Între visele lor și o carieră promițătoare în agricultură stă o singură barieră: lipsa resurselor. Echipamentele și utilajele agricole din laboratorul tenologic al școlii sunt inexistente, ceea ce limitează calitatea educației și a pregătirii elevilor. Teoria, mai ales în domeniul lor, nu poate fi pusă în valoare fără practică.

 

SOLUȚIA: Dotarea Laboratorului Tehnologic cu toate materialele agricole și educaționale de laborator pentru analiza solului și a apei, esențiale pentru o bună înțelegere a teoriei și pentru a lua decizii informate cu privire la gestionarea agricolă și de mediu.

 

IMPACTUL PRECONIZAT: Laboratorul Tehnologic dotat corespunzător va avea un impact pozitiv semnificativ asupra vieții copiilor și tinerilor din comuna Valea Călugărească. Acum pentru 550 de elevi, iar în 10 ani, pentru 2750. Este o investiție de termen lung care va oferi elevilor din medii defavorizate oportunitatea de a obține o educație de calitate și de a-și construi o carieră în domeniul agricol. Acest lucru va contribui la reducerea abandonului școlar, la creșterea șanselor de angajare ale tinerilor și la dezvoltarea economică a satului.

 

TU NE POȚI AJUTA: O carieră este un instrument important. Oferă stabilitate financiară, oportunități de dezvoltare personală și un sentiment de împlinire. Prin oferirea de oportunități pentru educație și carieră, vom reuși, împreună, să ajutăm copiii defavorizați să își construiască un viitor mai bun. Așa cum merită!

 

Contribuie cu o donație, de orice sumă, în contul acestui proiect!

 

Îți mulțumim!

 

 

Asociația pastel crede în puterea faptelor bune făcute cu recurență, lună de lună. Dacă misiunea noastră ți se potrivește și vrei să-ți lași amprenta asupra lumii, sprijină-ne cu o donație în contul acestui proiect și răspândește vestea către prietenii și colegii tăi. Hai să nu lăsăm nicio lună să treacă fără o faptă bună!

Category
Fapte bune active