Pepcolandia 2026
Ediția a VI-a

Am pus din nou faptele bune pe harta României!
Prin idei bune care au prins viață in comunități din toată țara.

PROVOCAREA

Pentru unii copii, o excursie, o tabără sau un atelier creativ reprezintă experiențe ale copilăriei. Pentru alții, sunt oportunități la care au acces mult prea rar.

În multe comunități din România, copiii și tinerii din medii vulnerabile cresc cu dorința de a descoperi, de a învăța și de a-și urma pasiunile, dar fără resursele necesare pentru a transforma aceste dorințe în realitate.

Dincolo de nevoile materiale, există o nevoie la fel de importantă: aceea de a trăi experiențe care dezvoltă încrederea, stimulează curiozitatea, încurajează prieteniile și contribuie la construirea unui viitor cu mai multe posibilități.

În același timp, organizațiile locale cunosc nevoile copiilor și tinerilor din comunitățile lor și au idei valoroase pentru a le răspunde. De multe ori, însă, lipsa finanțării limitează transformarea acestor inițiative în proiecte.

Cum putem transforma o idee bună într-o experiență care schimbă copilăria unui copil?

SOLUȚIA

Prin cea de-a VI-a ediție Pepcolandia, Pepco România și Asociația pastel continuă să susțină organizațiile neguvernamentale care creează oportunități de dezvoltare, educație și bucurie pentru copiii și tinerii din comunitățile din țară.

În 2026, programul pune în centrul atenției experiențele care contează: acele momente în care un copil descoperă o pasiune, își face un prieten, învață ceva nou sau capătă încredere în propriile abilități.

50 de organizații neguvernamentale beneficiază de finanțare de 7.500 RON, pentru a transforma ideile locale în proiecte dedicate copiilor și tinerilor.

De la tabere, excursii și ateliere creative, până la activități sportive, culturale, educaționale și amenajarea unor spații prietenoase pentru copii, Pepcolandia susține inițiative adaptate nevoilor reale ale comunităților.

Pentru al doilea an, Asociația pastel coordonează implementarea programului la nivel național, facilitând colaborarea cu organizațiile beneficiare și oferind sprijin în derularea proiectelor.

Împreună cu Pepco România, am continua să construim o rețea de organizații și comunități care cred că fiecare copil/ tânăr merită șansa de a explora, de a se dezvolta și de a trăi experiențe care îi pot influența pozitiv viitorul.

IMPACTUL

Impactul Pepcolandia se construiește din experiențe care lasă urme dincolo de momentul în care se încheie o activitate.

O primă excursie, o pasiune descoperită într-un atelier, curajul de a participa la o activitate de grup sau bucuria de a învăța într-un spațiu nou pot deveni puncte de plecare pentru dezvoltarea unui copil.

Prin ediția a VI-a, Pepcolandia a susținut 50 de inițiative locale la nivel național, oferind organizațiilor beneficiare resurse pentru a crea contexte de învățare, socializare, explorare și dezvoltare personală.

Rezultatele vorbesc despre cifre, dar mai ales despre oameni:

  • 5706 de copii și tineri au primit nu doar educație și sprijin, ci și curajul de a visa mai departe.
  • 3770 de copii au descoperit bucuria educației non-formale.
  • 695 copii și părinți a au participat la activități non-formale comune părinți-copii 
– 800 de copii și tineri au participat la activități extrașcolare.
  • 260 au avut parte de excursii /ieșiri / vizite organizate.
  • 71 au participat la cursuri / activități extra-curriculare la care participă copiii.
  • 60 au beneficiat de practicarea unui sport.
  • 50 de acțiuni in comunități si școli.

Dincolo de finanțările acordate, Pepcolandia a înseamnat încredere oferită oamenilor care cunosc cel mai bine nevoile comunităților lor și oportunități create pentru copiii/ tinerii care au nevoie de ele.

Pentru că uneori, o singură experiență poate deschide o lume întreagă de posibilități.

CUM NE POȚI AJUTA

Pepcolandia nu se încheie aici.
Ea continuă în fiecare copil care a prins curaj, în fiecare voluntar care a spus „Da, vreau să ajut!”, în fiecare ONG care a descoperit cât de puternică e colaborarea.

👉 Devino voluntar și du bucuria mai departe.
👉 Povestește despre Pepcolandia, fiecare cuvânt bun aprinde o scânteie de speranță.

La Asociația pastel credem că binele e contagios.
Iar Pepcolandia 2026 ne-a arătat că atunci când visurile se unesc, ele pot schimba lumi. 🌟

EXEMPLE DE PROIECTE REALIZATE ÎN CADRUL PEPCOLANDIA:

Organizație: Asociația pentru Evoluție ROTAS

Proiect: „Curtea care educă”

Loc de desfășurare: Tunari, județul Ilfov

Proiectul a pornit din dorința de a muta învățarea în afara pereților clasei și de a oferi copiilor un spațiu exterior sigur, în care educația, joaca și mișcarea să meargă împreună. Asociația ROTAS a transformat curtea centrului său într-o sală de clasă în aer liber, dotată cu mobilier de terasă, mese fixe și umbrele, folosită imediat în activitățile proiectului.

În perioada 16 mai – 16 iunie 2026, au fost organizate 42 de activități:

  • 10 activități de învățare prin joc;
  • 20 de activități de recuperare pedagogică și sprijin la teme;
  • 10 activități nonformale de dezvoltare personală;
  • 2 evenimente pentru copii: celebrarea Zilei Copilului și petrecerea de final de an școlar.

Rezultate și impact

  • 62 de copii beneficiari direcți, exact numărul planificat;
  • 10 voluntari implicați;
  • 42 de activități realizate din 42 planificate, toate obiectivele atinse integral;
  • 1 spațiu educațional exterior amenajat, care rămâne în folosință după proiect;

Copiii cu dificultăți de relaționare sau motivație scăzută s-au integrat în grup; copiii au învățat să negocieze, să își rezolve singuri conflictele și să aibă grijă de spațiul comun;

Cadre didactice din școli și grădinițe de stat și private au cerut detalii despre metodele folosite, iar membri ai comunității au venit la centru să afle despre activități.

Organizație: Asociația „Caritas – Asistență Socială”, filiala Organizației Caritas Alba Iulia
Proiect: „Zile de vară în ritm, culoare și prietenie”
Loc de desfășurare: Comuna Zetea, județul Harghita

Proiectul a pornit din dorința de a reduce barierele sociale dintre copiii din centrul de zi, afectați de vulnerabilități socio-economice, și copiii din comunitatea locală Zetea. Caritas a organizat o tabără de vară care a reunit cele două grupuri în aceleași activități de artă, dans și joc, pentru a construi prietenii fără etichete.

În vara anului 2026, au fost organizate 25 de activități:

  • 4 ateliere de artizanat și reciclare creativă (decoupage, tie-dye, string art, modelaj și pictură);
  • 4 ateliere de dans (dans popular, vals englez, Zorba, hip-hop);
  • 4 ateliere de creație de accesorii și recuzită;
  • 8 jocuri interactive socio-emoționale și de încredere;
  • 2 evenimente comunitare cu părinții: expoziția „Galeria de artă” și Gala de încheiere cu dans.

Rezultate și impact

  • 65 de copii beneficiari direcți (60 planificați), cu aproximativ 40 de copii prezenți zilnic;
  • 8 voluntari implicați;
  • 25 de activități desfășurate conform planului;

Copiii mai mari (12–14 ani) au devenit spontan mentori pentru cei mici (6–10 ani), dezvoltând empatie și leadership;

La Gala de încheiere, copiii și-au învățat părinții pașii de dans, iar familiile din ambele medii sociale au participat împreună;

„Nu l-am văzut niciodată pe băiatul meu atât de încrezător și bucuros. Când ne-a luat de mână să ne învețe pașii de dans la Gala finală, am simțit o bucurie de nedescris în suflet.” (părinte, centrul de zi)

Organizație: Asociația Inimi Generoase
Proiect: „FEEL. PLAY. GROW.”
Loc de desfășurare: Centrul de Agrement Căprioara, Deva, județul Hunedoara

Proiectul a pornit din dorința de a oferi copiilor o experiență de învățare prin mișcare în natură, creativitate și explorarea emoțiilor. Asociația Inimi Generoase a organizat două zile cu activități care îmbină educația pentru natură, responsabilitatea față de animale și dezvoltarea emoțională.

Pe parcurs, au fost organizate:

  • Întâlnirea cu medicul veterinar: copiii au învățat cum să îngrijească animalele de companie și au devenit „mici veterinari” pentru trei câini.
  • Drumeție de 5 km prin pădure, cu învățarea marcajelor turistice și a orientării pe traseu.
  • Atelier creativ: figurine din ipsos și Jurnalul Taberei, în care fiecare copil și-a notat emoțiile și lucrurile învățate.
  • Atelierul „Călătorie în lumea emoțiilor”: jocurile „Ghemul prieteniei”, „Ghicește emoția” și „Copacul emoțiilor”.

Rezultate și impact

  • 35 de copii beneficiari direcți, exact numărul planificat;
  • 8 voluntari implicați în organizare, supraveghere și activitățile de grup;
  • 8 activități realizate din 8 planificate;

Copiii au exersat recunoașterea și exprimarea emoțiilor, au legat prietenii noi și au învățat să se orienteze pe un traseu marcat;

„Mi-a plăcut Copacul emoțiilor, pentru că am putut să spun cum mă simt.”