Aplauze la vârsta a treia 5.0
Vârstnicii care trăiesc singuri sau depind de alții pentru nevoile lor de bază au rareori ocazia de a se bucura de momente de relaxare și socializare. Prin Aplauze la vârsta a treia 5.0, continuăm tradiția de a le oferi o zi specială, plină de spectacole, activități recreative și surprize emoționante. În 2026, ne propunem să aducem zâmbete și bucurie pentru peste 100 de seniori care merită să fie apreciați și celebrați, oferindu-le o experiență care să le reamintească faptul că sunt văzuți, valoroși și iubiți.
PractiLand 3.0
Prin PractiLand 3.0, continuăm să investim în educația practică a tinerilor, echipând un cabinet specializat într-un liceu tehnologic, agricol sau vocațional. Spațiul va fi dotat cu echipamente moderne și materiale adaptate profilului educațional al instituției, oferind elevilor posibilitatea de a învăța prin experiență, într-un mediu care îi pregătește concret pentru viitoarea lor carieră.
Dăruim pentru Amara ediția 13
Comunitatea de copii din satul Amara, județul Buzău, își găsește sprijinul zilnic în Centrul de zi un loc care le oferă siguranță, sprijin educațional și o masă caldă. Aici, cei 80 de copii cu vârste între 6 și 14 ani învață, se joacă și primesc atenția de care au nevoie. În 2026, ne propunem să aducem din nou un strop de magie și speranță acestor copii, oferindu-le pachete generoase cu alimente, dulciuri, fructe, haine, jucării și cărți — suficiente pentru o lună întreagă. Vizita lui Moș Crăciun va completa atmosfera de sărbătoare și bucurie.
StartEDU 5.0
startEDU 5.0 reprezintă o acțiune de solidaritate dedicată copiilor din așezările izolate ale Deltei Dunării, concepută pentru a le asigura un start echitabil la început de an școlar. Proiectul a eliminat povara financiară a rechizitelor pentru zeci de familii vulnerabile din cinci localități deltaice, oferind 85 de pachete educaționale complete și produse de studiu direct în unitățile de învățământ. Întâlnirea cu cei mici a fost completată de activități de pictură, construcție și jocuri cu provocări, redându-le bucuria și curiozitatea de a învăța.
Viitorul cu ochi buni 5.0
Prin proiectul Viitorul cu Ochi Buni 5.0, Asociația pastel adresează lipsa accesului la servicii medicale de specialitate și prejudecățile legate de sănătatea vizuală în rândul comunităților vulnerabile din mediul rural, unde problemele de vedere netratate afectează direct parcursul educațional al copiilor. Pe 17 și 18 august 2026, asociația a amenajat o clinică oftalmologică și optometrică temporară în comuna Răsuceni, județul Giurgiu. În cadrul celor două zile de intervenție, 104 persoane (80 de copii și 24 de adulți) au beneficiat de consultații gratuite, fiind depistate afecțiuni severe, inclusiv o dioptrie de +7,5 la un copil de 7 ani. Proiectul include asigurarea gratuită a 50 de perechi de ochelari de vedere pentru beneficiarii diagnosticați care provin din medii defavorizate.
Echipament pentru Speranță 4.0
Continuând inițiativele din anii precedenți, prin Echipament pentru Speranță 4.0. ne propunem să dotăm o sală de recuperare medicală cu echipamente moderne și performante, menite să sprijine procesul de recuperare al copiilor cu dizabilități locomotorii. Proiectul urmărește îmbunătățirea calității și accesibilității serviciilor de reabilitare, astfel încât copiii să beneficieze de tratamente eficiente și adaptate nevoilor lor.
Mare de Bine 4.0
Prin Mare de Bine, transformăm nevoile din comunități în șanse egale pentru copii din medii defavorizate, oferindu-le o primă întâlnire memorabilă cu marea. Întreaga experiență este gândită ca un mix de educație, explorare și responsabilitate, menit să le dezvolte celor mici curajul și aspirațiile pentru viitor.
Munte de Bine 1.0
Prin Munte de Bine, oferim copiilor din medii defavorizate, cu rezultate bune la învățătură, oportunitatea de a descoperi frumusețea și lecțiile muntelui. Tabăra montană va combina activități educative și recreative, trasee montane și experiențe de învățare în natură, stimulând curiozitatea și dezvoltarea personală a participanților.
Refresh 7.0
Prin Refresh 7.0, continuăm inițiativele de protejare a mediului prin acțiuni de ecologizare și reabilitare a zonelor verzi din București și împrejurimi. În 2026, ne propunem să curățăm și să reabilităm din nou zone poluate, colectând deșeuri și contribuind la refacerea spațiului natural, creând un mediu mai sănătos pentru comunitate. Acțiunea combină mobilizarea angajaților și a familiilor lor cu responsabilitatea civică și dragostea pentru natură.
Ludoteca Cunoașterii 3.0
Prin proiectul Ludoteca Cunoașterii 3.0, Asociația pastel adresează deficitul de resurse interactive și spații stimulative pentru educație din mediul rural, factori ce pot frâna dezvoltarea cognitivă a celor mici. Pe 17 august 2026, la Școala „Constantin Stăncescu” din Răsuceni (județul Giurgiu), asociația a transformat o sală a școlii într-un spațiu primitor de lectură și joacă pentru 120 de preșcolari și elevi din satele Răsuceni și Cucuruzu. Prin construirea și amenajarea unui mobilier modular sub formă de trenuleț, echipat cu jocuri didactice, jucării de dezvoltare și cărți adaptate fiecărei vârste, proiectul pune la dispoziția copiilor și a cadrelor didactice un cadru modern pentru învățare prin joacă și stimularea abilităților de comunicare.


