Pedale Salvatoare 3.0

3

Martie 2024

Pedale Salvatoare 3.0 – o șansă la educație și 400 de biciclete pentru copiii din satele izolate

Prin proiectul Pedale Salvatoare 3.0, Asociația pastel, în parteneriat cu Carrefour România, adresează una dintre principalele cauze ale abandonului școlar din mediul rural: distanțele mari pe care copiii trebuie să le parcurgă zilnic pe jos până la școală. În cadrul acestei ediții din martie 2023, inițiativa a oferit 400 de biciclete complet echipate pentru elevii de gimnaziu și liceu din comunele Hârtiești, Gherghița, Drăgănești, Dofteana și C.A. Rosetti. Pe lângă mijloacele de transport, copiii au beneficiat de cursuri practice de educație rutieră susținute de poliția rutieră, ateliere tehnice și kituri de siguranță cu veste reflectorizante, rechizite și dulciuri.

A treia ediție de Pedale Salvatoare, proiectul Asociației pastel din luna martie 2023, a fost despre educație, sprijin și schimbare. A fost dovada clară că o implicare concretă poate contribui la construirea unui viitor mai bun pentru educația din România.

PROBLEMA: 

România este pe primul loc în UE la abandonul școlar. Doar în 2023, 4.461 de elevi de clasa a VII-a au abandonat școala. * În școlile din comunele Hârtiești, Gherghița, Drăgănești, Dofteana și C. A. Rosetti, distanța minimă pe care o parcurg elevii, dus-întors, pentru a ajunge la școală este de 4 km, iar cea maximă de 15 km. Lipsa unităților de învățământ din aproprie este unul dintre principalii factori care favorizează abandonul școlar.

 

SOLUȚIA:

 Să oferim 400 de biciclete copiilor de gimnaziu și liceu din mediile rurale defavorizate, care întâmpină dificultăți în deplasarea spre școală, din lipsa accesului la mijloace de transport publice sau personale.

 

PARTENER:

Pentru a 3-a oară am avut alături partenerul Carrefour România, cu care împărtășim aceeași pasiune de a interveni în comunitățile în nevoie și de a da viață schimbărilor. Împreună, am înlăturat obstacolele sociale și economice de care copiii din mediile defavorizate se loveau, asigurând astfel, reducerea abandonului școlar și crearea unui viitor plin de oportunități, în care, și pentru ei, visele prind contur.

 

Ce am făcut:

Prin intermediul partenerilor, donatorilor / influencerilor din Social Media / canalelor pe care am promovat acest proiect:

  • Am oferit în total 400 de biciclete:

87 de biciclete către Școala Gimnazială nr.1 Hârtiești, județul Argeș;

15 biciclete către Școala Gimnazială Gherghița, județul Prahova;

45 de biciclete pentru Școala Gimnazială Drăgănești, județul Prahova;

236 de biciclete pentru Școala Gimnazială din comuna Dofteana, județul Bacău;

17 biciclete pentru Școala Gimnazială C. A. Rosetti, județul Tulcea;

  • Pentru a ne asigura că elevii utilizează bicicletele în siguranță, la fiecare implementare am avut alături un echipaj de poliție rutieră care a susținut un curs de educație rutieră pentru copii. Au evidențiat regulile și obligațiile pe care elevii trebuie să le respecte înainte de a porni la drum. Mai mult decât atât, școlile vor realiza periodic sesiuni de educație rutieră pentru copii, cel puțin o dată pe an.​
  • Echipa Strongbike a organizat diverse activități și trasee aplicative cu jetoane pentru ca elevii să-și testeze noile biciclete.
  • Clubul Sportiv Municipal Moinești a pregătit pentru copii un stand de prezentare a părților componente ale bicicletei, un stand cu home trainere și un traseu aplicativ cu obstacole.
  • Le-am oferit copiilor și câte un chit cu o vestă reflectorizantă, dulciuri și rechizite școlare.

Educația trebuie încurajată și susținută iar noi, alături de Carrefour România, am oferit mai mult decât 400 de biciclete, am oferit pedale salvatoare pentru un viitor mai bun!

*Statistici conforme studiilor realizate de Institutul de Științe ale Educației din cadrul Academiei Române

 

 

Testimoniale

Oameni din Asociația pastel, mulțumim că existați! Fără implicarea voastră nu am fi reușit să ajungem cu un cabinet de optică mobilă atât de departe, la copiii din C.A. Rosetti, județul Tulcea. Ne bucurăm nespus că am reușit împreună să le oferim micuților o șansă să...

Lensa, partener în proiectul Viitorul cu ochi buni

Ne bucuram ca am putut face parte din proiect si ca cei mici au fost fericiti. Deasemenea, da-mi voie sa va felicit pentru ceea ce faceti pentru acesti copii si sa va urez mult succes pe viitor.

Castelul Bran, partener în proiectul Munte de Bine

Sunteti minunati si va doresc sa continuati tot asa, este mare nevoie de asemenea evenimente!

Voluntar în proiectul Refresh

Cel mai frumos lucru de pe lume este OMUL CARE FACE BINE.

Directorul Liceului Serban Vodă, beneficiar Drumul Spre Educație

Când o să mă fac mare aș vrea să devin inventator pentru a face o lume mai bună.

Beneficiar în proiectul Dăruim pentru Amara

Să lucrezi cu Asociația pastel înseamnă, pur și simplu, să pui suflet. Pentru noi, echipa Carrefour, e o bucurie să lucrăm cu oameni plini de energie, alături de care facem lucrurile să se miște. E parteneriatul care ne ține conectați și ne duce exact acolo unde este nevoie de noi.

Carrefour, partener în fapte bune

Colaborarea cu Asociația pastel ne reamintește că binele, chiar și atunci când pornește din gesturi mici, poate schimba vieți. Acest parteneriat pune în centrul lui oamenii, sensul și impactul construit cu inima și grija față de comunitate. Admirăm dedicarea și energia cu care fiecare...

SERVIER, partener în fapte bune

Dragă Asociația pastel, îți mulțumesc pentru că ești eroul meu. Pentru că mi-ai oferit cutia cu rechizite, pentru că am mâncat ciocolată și pentru jocurile frumoase pe care le-ați organizat și la care am participat cu plăcere.

Beneficiar în proiectul STARTedu

Colaborarea Hidroelectrica cu Asociația pastel, începută în 2024, s-a remarcat constant prin profesionalism, implicare și o bună înțelegere a obiectivelor noastre. De-a lungul proiectelor derulate împreună, echipa Asociației pastel a demonstrat flexibilitate, creativitate și capacitatea...

HIDROELECTRICA, partener în fapte bune

Voiam să vă mulțumesc, mi se umple inima de bucurie pentru acești copii. Sunteți impecabile, faceți o treabă minunată, sunteți de cuvânt, transparente, foarte ordonate, cu toate temele făcute. Foarte, foarte mulțumită sunt de colaborarea cu voi și sper ca pe viitor să mai avem...

PROFI, partener în proiectul MARE de bine 2023

Apariții media

No media aparitions found.

Parteneri

Ludoteca pentru incluziune 4.0
Fir de bine