fbpx

Secret Donor, proiectul de CSR al Asociației pastel în parteneriat cu MAPN și susținut de compania Kellanova

Împreună am salvat 114 vieți.

Problemă

România se confruntă cu o criză a sângelui, cu o nevoie anuală de 1,5 milioane de unități de sânge. Nevoia este constantă, atât pentru pacienții care necesită transfuzii de sânge în timpul intervențiilor chirurgicale sau al procedurilor medicale, cât și pentru pacienții cu afecțiuni cronice 

Este esențial să se crească gradul de conștientizare cu privire la importanța donării de sânge. De asemenea, este necesar să se stimuleze donarea de sânge, prin campanii de informare și prin implicarea angajaților din companii.

Asociația pastel a dezvoltat conceptul de „Secret Santa” specific lunii decembrie în „Secret Donor” – o reinterpretare a conceptului, orientată spre un cadou de o valoare inestimabilă – darul vieții.

Soluția

În data de 6 decembrie, am organizat o colectă mobilă de sânge în incinta sediului companiei Kellanova. Campania a fost organizată în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină al M.Ap.N.

 

Acțiunea a început la ora 10:00 dimineața și a durat până la ora 15:00. În acest interval, angajații companiei au fost invitați să doneze sânge. Rezultatul? 38 de donatori, 114 vieți salvate.


Suntem mândri de parteneriatul nostru cu organizația Kellanova și de participarea generoasă a angajaților de la Ursus Breweries, Sun Wave Pharma, Asahi și METRO.digital

Campania de donare de sânge a fost organizată cu succes, datorită unei planificări atente și a unei bune colaborări dintre companie și Centrul de Transfuzii Sanguine.

Impactul campaniei

Campania a reușit să salveze 114 vieți umane în această perioadă a sărbătorilor, datorită celor 38 de angajați donatori. 

 

A avut un impact pozitiv atât asupra companiei, cât și asupra angajaților, care, ne-au spus motivul pentru care au ales să doneze: 

 

„Pentru că îmi pasă de ceilalți”

„Pentru că este o alegere! Și aleg să face bine” 

Prin implicarea angajaților în campanii de donare de sânge, companiile pot contribui la creșterea stocurilor de sânge din România și la salvarea de vieți.

 

Donarea de sânge este una dintre cele mai rapide și ușoare modalități de a salva mai multe vieți și de a te simți ca un supererou. O singură donare poate salva până la trei vieți. Fă ceva uimitor. Donează sânge!

Partener: