fbpx

Aplauze la vârsta a treia 3.0 – Octombrie 2024

 

Vârstnicii singuri și care depind de alții pentru lucruri de bază nu mai îndrăznesc să viseze la o viață dinamică, ei doar retrăiesc fiorii diverselor activități… doar în amintire. Iar intensitatea amintirilor pălește de la an la an.

 

PROBLEMA: Conform unui studiu realizat de Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor:

 

1 din 4 vârstnici din mediul urban se confruntă cu un grad extrem de singurătate,

3 din 10 vârstnici nu au cu cine să schimbe o vorbă sau să se poată baza la nevoie,

1 din 4 vârstnici declară că are o stare proastă de sănătate fizică și mentală, accentuată de singurătate

1 din 2 vârstnici nu beneficiază de suficient sprijin din partea apropiaților și comunități.

 

SOLUȚIA: În octombrie 2024, pentru a treia oară, le dedicăm seniorilor o zi deosebită care să îi scoată din rutina zilnică. Vrem să le oferim o experiență pe care nu o vor uita niciodată, o zi de poveste, cu spectacole și activități de care să își reamintească

cu bucurie.

 

IMPACTUL PRECONIZAT: Participând la astfel de evenimente, unde se întâlnesc cu persoane noi și socializează, seniorii au ocazia să se simtă utili și să își activeze abilitățile. Proiectul nostru le valorizează experiența de viață, le redă demnitatea și încrederea de sine.

 

TU NE POȚI AJUTA: Această experiență merită să ajungă la bunicii noștri. Pentru că ei sunt ai noștri, ai tuturor. Donează mai jos orice sumă de bani pentru a ne susține în demersul nostru. Promitem să împărtășim cu tine reacțiile doamnelor și domnilor ce vor participa la spectacolul folcloric. Mulțumim și pentru distribuirea acestui proiect către prieteni sau colegi.

 

Îți mulțumim că ne susții, meriți și tu aplauze la scenă deschisă!

 

 

Asociația pastel crede în puterea faptelor bune făcute cu recurență, lună de lună. Dacă misiunea noastră ți se potrivește și vrei să-ți lași amprenta asupra lumii, sprijină-ne cu o donație în contul acestui proiect și răspândește vestea către prietenii și colegii tăi. Hai să nu lăsăm nicio lună să treacă fără o faptă bună!

Category
Fapte bune active