Dragă eu, proiectul Asociației pastel din luna februarie 2023, a fost despre confuzia și neclaritatea care marchează adolescența, această etapă definitorie din viața unui om și despre cum putem, prin acțiuni punctuale, să creștem stima de sine și înțelegerea propriei persoane la elevii de liceu.
Problema: În România, 7 din 10 tineri au o stimă de sine scăzută și ar vrea ca școala să se implice în a da noțiuni legate de diversitate, de faptul că este în regulă să fim diferiți, să nu fim perfecți.
Soluția: Să oferim elevilor de la Școala Centrală din București un workshop de o oră, ținut de un psihoterapeut. Acesta urma să vorbească despre perioada adolescenței, riscurile și oportunitățile perioadei și despre cum poate un tânăr să aleagă ce și cum vrea să fie, dobândind, în același timp, o mai bună înțelegere asupra lumii și asupra propriului sine.
Parteneri: Acest proiect a fost susținut exclusiv din resurse proprii.
Ce am făcut prin intermediul partenerilor, donatorilor / influencerilor din Social Media / canalelor pe care am promovat acest proiect:
„A fost foarte interesant și m-a pus puțin pe gânduri despre ce fac pe viitor” a fost feedback-ul nostru preferat pentru că ce ne-am dorit cel mai mult a fost să sădim o sămânță de încredere, dar și de interiorizare și de chestionare a propriilor mecanisme de coping.