fbpx

Pedale Salvatoare – Martie 2023

 

Viața într-un scaun cu rotile. Viața ta ajunge să se limiteze la 4 pereți și un pat. Depinzând de disponibilitatea celor din jur, începi să îți simți existența ca fiind o extensie a celorlalți, iar gândul că ești o povară pentru ceilalți devine din ce în ce mai apăsător. Controlul nu mai este în totalitate în mâinile tale, la fel și visurile tale. Îți dorești să socializezi, să te aventurezi și să trăiești liber, însă momentul dimineților în care stai la marginea patului, așteptând ajutorul oamenilor dragi, te trezește la realitate.

 

Aceasta este situația unui număr de 207.506 de persoane, conform Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii și Adopții din cadrul Ministerului Muncii şi Protecției Sociale (ANPDPD), care se încadrează în categoria de persoane cu dizabilităţi motorii.

 

Poveștile lor, însă, pot lua și alte forme!

 

“Pedale Salvatoare” este proiectul Asociației pastel care oferă un nou sens vieții adulților și copiilor cu dizabilități. Anul trecut, datorită acestui proiect am ușurat viața cadrelor medicale de sex feminin din Spitalul Municipal Fălticeni în drumul anevoios spre locul de muncă, unde aveau de salvat vieți. Și în acest an ne întoarcem atenția spre persoanele cu deficiențe motorii și spre modurile prin care putem să le ușurăm viața. Astfel a luat naștere Pedale Salvatoare 2.0, prin care ne dorim să oferim o nouă șansă de a trăi cu încredere și de a explora lumea fără bariere persoanelor cu mobilitate redusă!

 

În cadrul acestui proiect îi avem alături de noi pe cei de la Carrefour România și ne bucurăm că împreună, putem contura noi destine!

 

Prin cauza „Pedale Salvatoare” ne dorim să extindem libertatea adulților și a copiilor care au puterile limitate, pentru a le reda încă o mică bucurie de a trăi. Vom face acest lucru prin achiziționarea a 31 de scaune cu rotile electrice prin care vom dărui un nou început persoanelor cu dizabilităţi motorii.

 

Scaunele electrice sporesc calitatea vieții comparativ cu scaunele cu rotile clasice prin durabilitatea lor și avantajul controlului manual. Astfel, beneficiarii cu deficiență locomotoră își vor recăpăta posibilitatea și motivația de a explora, de a socializa, de a avea acces la educație și la o meserie, prin forțe proprii, (fără a depinde de cei din jurul lor). De asemenea, pe lângă acestea, ei vor beneficia și de un avantaj psihologic, acela de a se simți din nou demni, cu un nivel mai mare de independență și liberi să se aventureze în propria viață.

 

Achiziționarea acestor scaune electrice este o provocare pentru persoanele cu dizabilităţi – care de cele mai multe ori nu au posibilitatea de a profesa și de a avea un venit corespunzător – dar și pentru noi, considerând costul unui astfel de scaun, care este aproximativ 5000 ron. Avem încredere că, alături de voi, putem face acest lucru posibil.

 

Donațiile tale se pot materializa în cel mai frumos cadou pe care o persoană cu dizabilități și l-ar putea dori: recăpătarea libertății.

 

 

Asociația pastel crede în puterea faptelor bune făcute cu recurență, lună de lună. Dacă misiunea noastră ți se potrivește și vrei să-ți lași amprenta asupra lumii, sprijină-ne cu o donație în contul proiectelor noastre și răspândește vestea către prietenii și colegii tăi. Hai să nu lăsăm nicio lună să treacă fără o faptă bună!

 


 

 


 

Partener:

Carrefour